Spiritul pune in
miscare materia

Familia cere tot mai multe lucruri de la tine care nu sunt însă precise. În unele împrejurări ești considerat copil, însă în altele ți se solicită un comportament adult.«Ai crescut, nu mai eşti copil, comportă-te ca atare!», dar atunci când doresc să facă alte lucruri, reacţia adulţilor e următoarea: «Nu, eşti prea mic pentru asta!»

 Acest lucru te face să trăiești momente contradictorii şi o uşoară opozitie faţă de statutul şi rolul incert care ți se atribuie.adole

J.Rousselt în lucrarea sa “Adolescentul acest necunoscut” relevă trei forme mai importante de conduită ce se produc prin prisma dorinței tale de a fi unic:

conduita revoltei: –  refuzi sistematic şi ostentativ ceea ce ai învăţat sau ai fost obligat să înveţi;  adopți atitudini negativiste, contrazici fără temei, ironizezi, utilizeazi un limbaj ieşit din comun, de multe ori agresiv.
conduita închiderii în sine – te interiorizeazi, te izolezi, aspecte care determină îndepărtarea de familie.
conduita exaltării, a afirmării şi a independenţei –  cauți confruntarea cu alţii pentru a-ți verifica calităţile fizice şi intelectuale, adopți atitudini extreme faţă de tot ceea ce dispreţuieşti sau concordă cu atitudinile tale.
Oamenii au avut ,în perioada adolescenţei, probleme mai mici sau mai mari cu părinţii. Undeva  pe drumul către maturizarea copilului apar bruiaje în comunicarea dintre cele două părţi, ceea ce conduce către tensiuni,  momente neplacute şi, în cazurile extreme, chiar ruperea definitivă a relaţiei .

 Adolescent fiind nu-ți mai place tutela părintească, uneori fiind exagerată, şi de aceea doreşti să-ți manifești independenţa pe plan comportamental dar si decizional. Se conturează tot mai evident stări de acceptare şi respingere a adulţilor, în funcţie de anumite raţionamente şi exigente interioare.

În relațiile cu părinții stările tale afective pot fi tensionate (ca urmare a opoziției și culpabilității); în același timp, însă, îți menții dorința de a fi pozitiv. Găsindu-te sub un asediu continuu poți cădea pradă îndoielilor despre tine și vocilor interioare negative. Trebuie să te lămurești cine ești în realitate, încotro te îndrepți și care îți sunt idealurile. Părintele poate avea un rol esențial în acest proces dacă te ajută să ai o părere bună despre tine și să îți dezvolți priceperea de a face față sentimentelor.

Interesant este că tu singur îi poți ajuta să te înțeleagă să te asculte și deci să te ajute:

 Părinţii vor să știe ce se întâmplă în viaţa ta. Dacă îi ţii în neștire, nu vor afla că pot avea încredere în tine. Spune-le ce faci, cu ce te ocupi, cu cine ieși. Vorbește-le despre prietenii tăi. Trebuie să se convingă de faptul că ești suficient de matur ca să poţi să-ţi alegi prietenii.

 A fi responsabil înseamnă că poţi fi de încredere. Atunci când părinţii au încredere în tine, le este mai ușor să spună „da” .

 Atunci când crezi că nu te înţeleg deloc, pune-te în locul lor. De pildă, tu ţi-ai lăsa fata de 16 ani să meargă la mare cu un băiat de care nu ţi-a povestit niciodată? În felul acesta, vei încerca și tu să-i înţelegi și să acţionezi în așa mod, încât să fii prieten cu părinţii tăi.

 Părinţii tăi te consideră un copil pentru că ești și vei rămâne la orice vârstă copilul lor. Este firesc că vor să te protejeze.

Leave a Reply

© Ordes.ro - Toate drepturile rezervate - Admin
made by necenzurat