Spiritul pune in
miscare materia

Virtutile umorului sunt numeroase: iti permit sa spui in mod voalat adevaruri pe care altfel nu le-ai fi mar­turisit, sa iti exprimi mai bine i­deile, sa fii mai apreciat de ceilalti. Pentru barbati, umorul poate fi o adevarata arma a seductiei. Nu putem decat sa deplangem aceasta nedreptate evidenta: in fata umorului, suntem inegali. Unii au, altii nu. De ce?

 Pentru a avea umor, trebuie sa fii capabil sa observi lumea de departe, pentru a simti ceea ce au comic faptele si gesturile oamenilor. Oamenii pot poseda un usor fond depresiv, sunt capabili de acest lucru, deoarece starile lor sufletesti ii distanteaza de restul Universului. Unica lor grija este reprezentata de propriul ego si de nelinistile lor sau de bolile lor – daca sunt ipohondri. Aceste preocupari genereaza capacitatea de a rade de restul, care, prin comparatie, li se par ridicoli.

Din cauza unei educatii rigide, anumiti indivizi sunt prada unui „supraeu“ (constiinta morala interiorizata) tiranic, ce le provoaca pu­ternice tendinte de culpabilizare si anxietate. Psihanalistii spun ca pentru a supravietui psihologic, acestia se forteaza sa puna in scena demonii lor interiori. De unde si umorul gen Woody Allen sau Kafka, descriere tragicomica a unui univers in care relatiile cu ceilalti – amoroase, profesionale, conjugale, familiale – sunt de o complexitate nebuneasca.

O ultima particularitate psihologica a umoristilor: agresivitatea. Zilnic, multi dintre noi sunt prinsi intre conflictul dintre eul constient si impulsurile distructive, agresive, vehemente, pe care incearca sa le disimuleze. Umorul le permite sa fie considerati niste oameni politicosi, calmi, cand, de fapt – exagerand un pic – in interior sunt adevarati asasini! Un cersetor se apropie de un domn bine imbracat. Se plange: „Nu am mancat nimic de trei zile“. Raspunsul: „Chiar asa? Dar nu trebuie sa te fortezi, prietene!“.

strategie

Specialistii care studiaza umorul infantil afirma ca acesta functioneaza mai ales pentru a arata refuzul fata de regulile impuse de adulti. Iar acest lucru se intampla inca din primele luni ale vietii. Varsand lingurita cu piure sau cu supa, intinsa de adult – gest pe care il gaseste foarte comic –, micul monstru isi arata hotararea de a stapani ceea ce inghite sau respinge. Spre varsta de un an, dupa ce a spart vaza primita cadou de la bunica, face pe inocentul printr-un „oh!“ care semnifica politicos: „Stii foarte bine ce-ti spun“.

 

De cand sesizeaza ca un lucru este tabu, copilul profita. Iata de ce, spre 2-3 ani, „pipi, caca, popou“ sunt cuvinte care il fac sa rada. Acest „umor“ elementar il ajuta sa isi asume mai usor aceasta experienta a vietii de societate. Contrar comicului, care poate fi mut si se poate multumi doar cu niste grimase, umorul este jocul de cuvinte. Este imposibil sa-l exersezi daca nu stapanesti bine limbajul. Deci, nu poate fi vorba de umor, in sensul propriu al termenului, inainte de varsta de 8-9 ani.

Mai sunt si exceptii, bineinteles. De la 5-6 ani, copiii atinsi de boli grave sau de handicapuri sunt adesea dovada unui umor extraordinar de matur. Suferinta le inspira acest talent, care le ofera in schimb capacitatea de a suporta mai bine boala respectiva. De altfel, atunci cand umoristii vorbesc despre copilaria lor, cei mai multi recunosc ca au trecut peste mari greutati – familiale, scolare, culturale. Aproape intotdeauna exista dorinta mai mult sau mai putin constienta de a te opune, de a nu lasa sa se intample, de a te revolta, care duce la umor. Imposibil sa le fixezi un tipar. Umorul, in sine, presupune o componenta de revolta.

Nimic mai rau decat linistea mintii pentru a ne face inapti de a folosi umorul. Oamenii care nu-si pun intrebari, nu taie firul in patru, sunt foarte rar buni umoristi; mai ales daca nu sunt nici evrei, nici englezi. N-ai impertinenta, n-ai nici umor! Acesta presupune o inteligenta transgresiva – creativa, poetica, ce iti permite sa te joci cu cuvintele, sa recunosti situatiile nepotrivite. Dar cand te simti rau in pielea ta, nu ai acces la umor, aceasta stare facandu-te incapabil sa privesti lu­crurile de suficient de departe pen­tru a rade si a le transforma in gluma.

Lipsa de umor le este specifica schizofrenicilor, prea stresati de reali­tate pentru a glumi, si paranoicilor, pentru ca nimic nu-i poate face sa renunte la ideea lor fixa, aceea de a detine adevarul absolut, motiv pentru care lumea exterioara ii persecuta (o cred ei). Dictatorii, aproape toti paranoici, nu au deloc umor. Iar mania de a instaura regimuri care sa excluda libertatea – de a inventa, de a crea, de a se revolta – ingradeste mani­festarea acestei laturi. Pentru a-si oferi un spatiu de respiro, opozantii fac recurs la asta.

Dupa o conferinta cu membrii din Politburo, Stalin nu-si mai gaseste servieta cu documente secrete. El ii telefoneaza imediat lui Beria, seful politiei politice, si ii ordona sa-i aresteze pe toti membrii Politburo. Iar in dimineata urmatoare isi gaseste servieta la el acasa. Il suna din nou pe Beria si ii cere sa elibereze prizonierii. „Prea tarziu, raspunde Beria, au marturisit toti.“

Ai vazut, simtul umorului implica in mod inevitabil o fragilitate a eului. Indivizii inzestrati cu umor traverseaza si perioade de crize exis­tentiale, care nu-i fac deloc amuzanti. In plus, nu se mai iubesc si de­vin foarte susceptibili. Freud releva acest fenomen in eseul sau despre „Cuvantul minte si relatia sa cu inconstientul!“

www. psychologies .ro

Leave a Reply

© Ordes.ro - Toate drepturile rezervate - Admin
made by necenzurat