Spiritul pune in
miscare materia

 

Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea reprezintă acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie.

Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri convenabile, recurgându-se la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul palierelor emoţionale sau non-raţionale. În cazul manipulării, intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat.

Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivităţi nu prin mijloace coercitive, la îndemână totuşi puterii, ci prin inducere în eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale în situaţii de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient şi mai puternic decât utilizarea forţei.

Clasificarea manipularilor (cf. Ficeac, 1997) :

  • Manipulare mică – modificari mici, dar care pot fi urmate de efecte majore (Ex: România 1992, criza artificială de pâine – facilitarea importurilor – comisioane)
  • Manipulare medie – modificări importante ale situaţiilor sociale, cu efecte uneori peste ateptări (Ex: experimentul lui Milgram; Revoluţia din decembrie 1998 – disiparea responsabilităţii prin fragmentarea actelor genocide – neputinţa detectării vinovaţilor)
  • Manipularea mare – influenţarii culturi în care trăieşte individul (Ex: învăţământul – instrument de perpetuare si înrădăcinare a conformismului, potrivit ideologiilor curente).

 

 manipulare

Manipularea mai poartă numele de “violenţă simbolică”. Victima nu este forţată să creadă sau să facă ceva. Cunoscându-i-se felul de a fi, specificul vârstei sau alte particularităţi, poate fi determinată să creadă ceea ce o persoană sau un grup de persoane şi-a propus să o facă să creadă.

Manipularea psihologică are în vedere o serie de procese şi fenomene ce stau la baza schimbării conduitei. Cităm o parte din ele: tendinţa spre echilibru cognitiv şi emoţional, disonanţa cognitivă, nevoia de recunoaştere, afiliere sau securitate, efectul carismatic, fenomenul de sugestie controlată.

Printre tehnicile ce ilustrează eficacitatea acestor efecte sau fenomene, despre care se tot vorbeşte, sunt “tehnica piciorului–în–uşă”, “tehnica uşii–în–nas”, tehnica momelii, tehnica manipulării prin percepţie subliminală.

De la gânditorul antic Sun Tzu şi geto-dacii care nu erau nici ei străini de inducerea în eroare a adversarului, la primul şi al doilea război din Golf care au folosit cu succes tehnicile de manipulare prin imagini TV şi presă, făcând uz de transferul emoţional, şi Revoluţia din 1989, care a bulversat prin ştiri, alarme false, dezinformări şi zvonuri, tragem concluzia că manipularea a existat de când lumea, doar tehnica ei s-a specializat în timp.

Goana după ştiri senzaţionale face ca unele ştiri să fie difuzate înainte ca veridicitatea lor să fie verificată, iar faptul că astăzi informaţiile ajung în casele oamenilor aproape instantaneu “de la faţa locului” datorită tehnologiei sofisticate a satelitului şi internetului, acerba competiţie dintre agenţiile de ştiri care încurajează – în mod intenţionat sau nu – înţelegerea evenimentelor. Dacă la acestea se mai adaugă şi comentariul “ştim din surse sigure” (care sunt ele?) ce poate fi mai convingător”?

 

Manipularea în sfera concepţiilor. Se face prin fenomenul de “anulare a limbajului” adică prin folosirea unui limbaj comun, stereotip, şablonist (exemplu: perioada comunismului – “morala comunistă”, “poporul muncitor”) cuvinte vechi folosite ca noţiuni cheie pentru a crea imaginea ideală a bunăstării, “raportarea la încredere” adică promisiuni mai mult sau mai puţin reale.

 

Manipularea în sfera informaţiilor cuprinde născocirile, deformările realităţii, trecerea sub tăcere, modalităţile de a opera cu jumătăţi de adevăr şi procedee ce servesc la dirijarea percepţiilor receptorilor cu scopul de a distrage atenţia de la faptele considerate ca fiind nefavorabile, de a le ascunde sau minimaliza sensul.

 

Tipicitatea dialectică – dreptul publicului ţintă de a afla “numai cât trebuie să ştie” şi caracterul de clasă al adevărului: “ce anume au dreptul să ştie”. Ridicarea cortinei constă în ruperea tăcerii cu privire la un om, grup sau fapt, când acest lucru devine din nefavorabil favorabil pentru informaţia respectivă sau când nu mai merită ascunsă.

 

Informarea amestecată cu comentarii – adică prin includerea unor aspecte autocritice în prezentarea unor probleme pentru a crea impresia de obiectivitate, prezentarea de informaţii sub formă de “scurgeri” de informaţii confidenţiale, care nu s-au bucurat niciodată de un asemenea statut, dar au scop de intoxicare, citarea unor opinii ale unor autorităţi în scopul de a câştiga încrederea în unele informaţii ce nu pot fi verificate.

 

O altă metodă este cea de a “nu informa deloc”. Când această tehnică nu reuşeşte avem tehnicile care urmează:

  • informaţii prezentate în mai multe variante pentru a intoxica opinia publică astfel încât un neavizat să nu mai poată discerne între variantele expuse;
  • deformarea proporţiilor prin minimalizarea sau exagerarea datelor unui fenomen;
  • selectarea informaţiilor prin comunicarea numai a celor care nu sunt în contradicţie cu obiectivele manipulatorului;
  • surplusul de informaţii care se adaugă pentru a perturba sau deforma sensul mesajului iniţial;
  • amestecul prezentului cu viitorul, adică abaterea atenţiei de la prezent prin scoaterea în evidenţă a unor realizări ale viitorului sau a unor modificări ce vor avea loc în timp, pentru a se muşamaliza sau pentru a se micşora efectul unor modificări sau eşecuri prezente;
  • forţarea “uşilor deschise” constă în a polemiza cu anumite concepte pe care nimeni nu le susţine sau se demască afirmaţii pe care nimeni nu le-a formulat;
  • bruiajul informaţional, în care nu este vorba de o instalaţie sofisticată ce bruiază emisiunile staţiilor radio, ci de alcătuirea şi publicarea unor texte sau imagini, lipsite de valoare informaţională, cu scopul perturbării receptării informaţiilor despre realizările adversarului, sunt folosite cu scopul de a bruia informaţia transmisă, cu scopul de a face receptorul mesajului să priceapă cât mai puţin, cât mai inexact, cât mai puţin de înţeles, pentru a ascunde ceva;
  • o altă formă asemănătoare cu cea de mai sus este dirijarea asocierii faptelor, care constă în expunerea camuflată a unui eveniment mai îndepărtat în funcţie de necesitatea sau inoportunitatea ca el să fie asociat cu un eveniment sau situaţie curentă cu semnificaţie deosebită, pentru a declanşa receptorului comparaţii, asocieri; în aceste două procese de bruiaj şi de dirijare a asocierii faptelor au loc operaţii neconvenţionale ce necesită fantezie, inteligenţă, aplomb;
  • după părerea observatorilor – constituie prezentarea opiniilor proprii ca opinii comune, în scopul făţiş de a spori credibilitatea ştirilor transmise; conţinutul aprecierii apare cu formula care-i poartă numele: “după părerea observatorilor” – dar nu cel ce transmite ştirea poate fi acuzat de parţialitate, ci aşa cred majoritatea celor independenţi, neutri şi obiectivi;
  • a minţi “în faţă” – reprezintă o informaţie falsă, transmisă fără nici o perdea; falsificarea documentelor, procedeul cel mai grav al dezinformării;
  • “zvârcolirea”- apare atunci când anumite grupuri, organizaţii, nu doresc să mărturisească un adevăr, strânşi cu uşa ei mărturisesc în rate, luptând până la sfârşit, “zvârcolindu-se în ultimele încercări disperate ale minciunii”, urmând ca în decurs de zile sau săptămâni opiniei publice să i se prezinte mai multe versiuni succesive despre un fapt sau eveniment, ambigue, până la recunoaşterea adevărului.

 

Aceste metode enumerate anterior au în comun prezentarea de semiadevăruri, sferturi de adevăr, neadevăruri aproape în întregime, neadevăruri totale, dar totuşi un neadevăr, subtil, rafinat, relativ.

 

 

Mijloacele psihologice exploatează slăbiciunile umane, iar acestea ar putea fi: citarea autorităţilor în legătură cu un anumit subiect, asumarea unor promisiuni fără acoperire, crearea unei atmosfere de încredere, prezentarea falsă a unor concepte, opinii, valori spirituale şi morale, discreditarea acelora care vin în contradicţie cu interesele manipulatorului, oferirea de simpatie şi sprijin al manipulatorului.

 

 

Surse:  mirelazivari.ro; psihoconsultanta . wordpress.com

 

 

Leave a Reply

© Ordes.ro - Toate drepturile rezervate - Admin
made by necenzurat