Spiritul pune in
miscare materia

Creierul nostru funcţionează ca un calculator. Încă din copilărie am dezvoltat comportamentele adecvate pe care continuăm să le păstrăm în creierul nostru. Putem să le numim învăţări.

În anumite împrejurări dificile, am adoptat şi comportamente inadecvate din frică, pentru a ne proteja. Le numim introiecţii: comportamentele de frică, respingere, agresivitate, evitare care aveau un sens şi erau mai mult sau mai puţin adecvate la momentul acela.

Aceste învăţări şi introiecţii le-am păstrat automat în calculatorul nostru central, în creierul nostru. Când ne aflăm într-o situaţie asemănătoare cu cea din trecut, el declanşează în câteva mili-secunde un întreg circuit a milioane de celule nervoase şi de conexiuni între ele, în căutarea comportamentelor potrivite, uneori învăţări inadecvate compuse din introiecţii (modele introiectate, aruncate în interior) pe care le proiectăm (proiecţii) în situaţia actuală. Ca un calculator în care am stocat programele pe care le deschidem dând clic pe un buton, creierul nostru a păstrat în rezervă module de comportament, patternuri pe care le aplicăm cu mai mult sau mai puţin succes în situaţii asemănătoare.

Cu 2500 de ani în urmă, Buddha a înţeles şi mai ales a simţit, singur în peştera sa, ceea ce Freud a redescoperit, dar a putut să descrie ma bine: introiecţia, proiecţia, transferul şi contratransferul. El a definit mental şi a restrâns sfera acestor cuvinte. Dacă le extindem la relaţiile dintre oameni, încluzând şi sentimentele, ele par a fi cele mai potrivite pentru a descrie ce se întâmplă în interioritatea fiecăruia, dar şi între indivizi, în orice moment al existenţei.

Ele au foat reluate sub alte nume în toate metodele terapeutice importante: repetiţie, condiţionare, scenariu de viaţă, credinţe asupra sinelui şi asupra lumii, blocaj, complexe, dependenţă, norme, obiceiuri, dominaţie, supunere, gelozie, perfecţionism, ideologie, hartă şi teritoriu, jocuri psihologice distructive, manipulare, revoltă, culpabilizare, supraprotecţie, inhibare a acţiunii, tranzacţii, inconştient, etc. Gestalt-terapia a păstrat aceste concepte şi le-a lărgit sensul considerabil, dându-le o utilizare terapeutică mai dinamică, mai interactivă, centrată mai mult pe proces (ciclul Gestalt), decât pe descrierea statică a fenomenelor.introiectie

În psihanaliză, introiecţia este definită astfel: „proces prin care subiectul face să treacă, în mod fantasmatic, de „afară” „înăuntru”, obiecte şi calităţi inerente ale acestor obiecte (Laplanche). Freud vede geneza opoziţiei subiect (sine) – obiect (lumea exterioară) ca fiind corelativă opoziţiei plăcere – neplăcere: „sinele  – plăcere purificată” se constituie printr-o introiecţie a tot ceea ce este sursă a plăcerii şi printr-o proiecţie în afară a tot ceea ce este ocazie de neplăcere” (Laplanche). În Gestalt, introiecţia este „incorporarea pasivă a ceea ce mediul furnizează subiectului. Este modul de interacţiune original între copil şi mediul său înconjurător: copilul acceptă totul cu încredere şi înghite orice hrană psihică şi psihologică ce îi este oferită. Formulele cu „trebuie” vin foarte devreme şi nu corespund întotdeauna cu nevoile lui” (Polster E. şi M.). Astfel persoana are tendinţa să rămână conformistă.

Copilul se naşte, în mod normal, într-o postură de dependenţă totală de părinţii săi. Aceştia îi asigură securitatea şi el trebuie să se supună exigenţelor lor. Dependenţa este normală la o anumită vârstă.

„Sclavia” nu începe decât dacă omul, crescând, păstrează această poziţie. Adolescentul este mai liber, dar trebuie să dea socoteală. Nimic nu-i aparţine, în afara bunurilor de consum personal şi chiar şi pentru acestea încă mai depinde de părinţi pentru a le obţine.

Ca tineri adulţi, ocupăm poziţia de „chiriaşi”: învăţăm să jucăm roluri, înainte de fi noi înşine: student, salariat, soţ/soţie, tată/mamă. Această trecere este necesară. Putem creşte, un timp, imitând aceste roluri. Dacă persistăm prea mult în acest stadiu, rămânem mai degrabă „chiriaşi” decât „proprietari” propriei persoane.

Omul matur este cel care trăieşte în propria persoană, care este pe deplin el însuşi şi care-ţi asumă destul responsabilitatea nevoilor sale pentru a le găsi un răspuns. Dacă este „proprietar” într-o mai mare măsură, adică dacă îşi satisface pe deplin nevoile, este mai mulţumit şi mai disponibil pentru alţii în relaţii adecvate, în rolul de salariat, soţ, părinte. Noi integrăm, mai mult sau mai puţin, toate aceste stadii. Unii rămân totuşi „sclavi” atât de mult timp, încât se îmbolnăvesc (boli psihice sau psihosomatice). „Sclavul”, rămas astfel la vârsta adultă, nu este altceva decât conformistul perfect: este supus în totalitate altei/altor persoane, respectă normele şi principiilor unei/unor persoane din trecut. „Sclavii” renunţă la persoana lor şi trăiesc în funcţie de ceilalţi, fără să-şi permită examinarea propriilor lor nevoi.

Prea mulţi oameni rămân simpli chiriaşi ai propriilor lor persoane. Chiriaşul este cel care trăieşte în rolurile sale mai mult decât în persoana sa, peste care altul este proprietar. Astfel părinţii sunt teleghidaţi în comportamentul lor de educatori, de propria lor educaţie, de tradiţie sau de religie. Ei nu şi-au dat osteneala să realizeze propria lor revoluţie şi să construiască, cu ceea ce le-a fost propus, ţinând cont de propriile lor nevoi şi de nevoile copiilor lor.

De exemplu, soţia fidelă care îşi va aştepta la infinit soţul plecat, sau mama model care se sacrifică pentru copii (eventual, culpabilizându-i pentru asta mai târziu), după ce a fost, probabil, ea însăşi un copil model.

Posesiunea propriei persoane este un demers dificil. Prea mulţi oameni nu sunt decât chiriaşi ai lor, se simt liberi, dar, în acelaşi timp, nu ştiu că sunt supuşi rolurilor, datoriilor, obligaţiilor, interdicţiilor lor.

A fi proprietarul tău este o sarcină dificilă. Să fii în căutarea propriilor nevoi înseamnă să contezi mai curând pe tine, decât pe ceilalţi, pentru a le găsi rezolvare. Acesta este demersul celui care îşi poate spune: „Devin proprietarul meu”. El este capabil să negocieze cu alţi proprietari, pentru a-şi crea o viaţă armonioasă. În acest caz, nimeni nu este chiriaş şi nici proprietar al altuia.

 

Sursa : www. ursula – sandner .ro

Leave a Reply

© Ordes.ro - Toate drepturile rezervate - Admin
made by necenzurat