Sometimes we need a fairy tale, because it is easier to believe in fairy tales than facing reality. But for how long can you deny your own reality?
Numit astfel după prinţesa din basmul fraţilor Grimm, Tricobezoarul este o condiţie medicală destul de rar întâlnită şi care se caracterizează printr-o perforaţie gastrică apărută în urma ingerării unei mase de păr. Această tulburare psihologică se întâlneşte adesea la persoanele care suferă de trichotillomanie – nevoia de a smulge părul (din cap, de pe corp). Este un comportament autodistructiv datorat de obicei stresului şi se tratează cu antidepresive.
O! beware, my lord, of jealousy;/It is the green-ey’d monster which doth mock/The meat it feeds on.
Purtând numele unui cunoscut personaj de-al lui Shakespeare care şi-a ucis soţia din lipsă de încredere, sindromul Othello este o formă gravă de psihoză definită printr-o gelozie delirantă. Fără a avea vreo dovadă, persoana care suferă de această tulburare crede cu tărie că partenerul iubit îi este infidel. Manifestările sunt agresive, putând culmina cu hărţuirea/ uciderea celui suspectat sau cu sinuciderea. Deşi gelozia este un sentiment normal, cauza transformării ei într-o obsesie periculoasă pare a fi un dezechilibru biochimic.
eich JM şi Johnson RE au folosit prima dată această denumire în 1992, inspiraţi de personajul feminin al unei piese scrise de Oscar Wilde. În spatele acestui nume se ascunde o infecţie pulmonară atipică localizată, cu Mycobacterium. Se întâlneşte mai mult la femeile în vârstă care-şi suprimă reflexul de a tuşi, fiind afectat în mos special lobul drept şi lingula. Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale tuberculozei şi se tratează cu antibiotice
Sindromul Peter Pan e probabil cea mai nimerită alegere pentru a-i denumi pe cei care nu vor/ nu sunt capabili sau nu ştiu cum să crească, cei care prezintă o minte de copil într-un trup de adult. Cel mai adesea întâlnim acest simptom la bărbaţii crescuţi în familii exagerat de protective. Deşi trecuţi de 30 de ani, aceştia pot fi recunoscuţi după lipsa de responsabilitate, incapacitatea de a-şi ţine o promisiune, lipsa de încredere în sine mascată de o atitudine încrezătoare şi o personalitate şarmantă, sau după frecvenţa cu care-şi schimbă partenerele orientându-se spre cele cu mult mai tinere. De asemenea, se tem de singurătate şi se înconjoară în special cu acei oameni care le pot satisface nevoile preluând rolul de Wendy- personajul feminin din aceeaşi poveste scrisă de J. M. Barrie.
Mowgli este personajul central din Cartea junglei, scrisă de Rudyard Kipling. Numele lui este folosit acum pentru a-i descrie nu doar pe acei copii crescuţi de animale, lipsiţi de orice contact social, cât mai ales pe cei care( în urma unor traume) manifestă deficienţe severe de natură cognitivă sau mentală . Cei care suferă de sindromul Mowgli sunt cel mai probabil victime ale unor abuzuri sau neglijenţe din partea părinţilor/tutorilor. Indiferent de îngrijirea pe care o primesc ulterior, aceştia vor avea mereu probleme în a se adapta la o societate normală.
Există diverse variante pentru tulburarea ce poartă numele unuia dintre cele mai îndrăgite personaje ale copilăriei noastre. Unii asociază acest termen cu complexul Prince Charming, alţii zic că ar fi de fapt vorba despre copii adoptaţi sau cu părinţi vitregi şi care adesea inventează tot felul de poveşti despre cât de urât se poartă ceilalţi cu ei. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Dr. Peter K. Lewin în 1976, într-o scrisoare către editorul de la Canadian Medical Association Journal.
Denumirea acestui sindrom provine de la numele unui personaj din romanul lui Charles Dickens – The Pickwick Papers – şi reprezintă un set de simptome care se regăsesc în special la persoanele cu obezitate extremă. Fiind numit uneori şi sindromul de hipoventilaţie obeză, acesta a fost descris în 1956 de C. S. Burwell şi colaboratorii săi, printre simptome numărându-se şi apneea, durerile din piept, somnolenţa excesivă sau coloraţia albăstruie a pielii. Tratamentul afecţiunii implicǎ uneori utilizarea ventilaţiei mecanice pe timp de noapte.
Acesta poate fi un mecanism de apărare al celor care (deşi au o inteligenţă cel puţin medie) se simt respinşi de părinţi, au o stimă de sine scăzută şi sunt deprimaţi, ceea ce duce la neglijarea responsabilităţilor de rutină ( cum ar fi mersul la şcoală în primă fază, apoi schimbarea constantă a jobului şi absentismul la adulţi)
Ştim cu toţii povestea lui Dorian Gray, cel care vânzându-şi sufletul Diavolului, rămâne tânăr în timp ce un portret al său continuă să îmbătrânească în locu-i. Sindromul care poartă numele acestui personaj creat de Oscar Wilde a fost menţionat pentru prima oară în 2000, în cadrul unui simpozion german de chirurgie estetică realizat de B. Brosig, J. Kupfer, V. Niemeier and U. Gieler. Caracteristicile principale sunt preocuparea excesivă pentru înfăţişare şi teama de semnele îmbătrânirii. Cei care manifestă sindromul Dorian Gray folosesc în mod excesiv produse şi procedee cosmetice în încercarea de a-şi conserva frumuseţea/tinereţea. Cele trei simptome asociate cu această afecţiune sunt dismorfia, narcisismul şi parafilia.
Numit uneori şi Todd’s syndrome sau lilliputian hallucinations, acesta este reprezentat de o condiţie neurologică ce afectează percepţia şi apare uneori ca urmare a consumului de droguri psihoactive sau din cauza unei tumori pe creier. Întâlnit predominant la persoanele sub 30 de ani, acest sindrom îi dezorientează pe cei aflaţi sub influenţa lui, determinându-i să perceapă în mod distorsionat timpul, spaţiul, forma sau mărimea obiectelor.
Sursa: www. book-express.ro ;