Spiritul pune in
miscare materia

“Dacă vrei ceva mai bun începe cu tine!”

Ceea ce am început în urmă cu un an ,ca program pilot, s-a concretizat în anul şcolar 2008-2009, într-o experienţă interactivă profundă în baza căreia s-a concluzionat că tinerii au slabe abilităţi de comunicare, o imagine de sine slab conturată, cunoscându-se foarte puţin atât pe ei cât şi pe cei din jur. Valorizarea personală se află la limita inferioară în majoritatea cazurilor! Considerăm că în lipsa abilităţilor de comunicare se nasc conflicte atât la nivel personal şi prin extensie la nivel social ; de asemenea creşte gradul de discriminare adolescentină precum şi fenomenele anticociale(ex:consumul de stupefiante). Imaginea se sine slab conturată împiedică valorizarea şi pentru mai târziu capacitatea tinerilor de „a se vine”! De asemenea tinerii nu înţeleg trăirile, nu le recunosc şi sunt incapabili de a le gestiona. Eficienţa programului a fost monitorizată pe parcursul desfăşurării sesiunilor, participanţii considerând cunoştinţele şi abilităţile dobândite deopotrivă relevante, utile şi benefice pentru ei. Programul răspunde bine nevoilor adolescenţilor şi de asemenea liceele apreciază modelul de învăţare .

Mesajul principal desprins din intervenţiile participanţilor ridică problema dezvoltării emoţionale care este rămasă în urma „celei intelectuale”, sistemul de învăţământ axându-se aproape exclusiv pe înmagazinarea de cunoştinţe şi foarte puţin pe cunoaşterea de sine şi creativitate. O altă problemă este că părinţii nu ştiu să-şi asculte copiii, ci se limitează la a da zeci de sfaturi. Nemulţumirea adolescenţilor nu vine doar din faptul ca sunt trataţi “de sus” de adulţii din jur. Ei se lovesc de multe ori de măsuri care le interzic de fapt accesul la “lumea celor mari”, de unde ar trebui sa inveţe lucrurile de care au nevoie în timpul vieţii.

Prietenii adevăraţi sunt condiţia necesară “împlinirii” unui adolescent. Scopul lor este să-şi împărtăsească unul altuia experienţele şi să găsească un echilibru permanent în cel în care are încredere şi speranţa că va găsi răspunsul la întrebările ce-l frământă. Este drept că tineri sunt impulsivi şi uşor influenţabili, dar valoarea lor constă în puterea de a diferentia binele de rău si de a se corecta atunci când au greşit; acest lucru este posibil doar în contextul unei bune educaţii morale insuflate de familie. Părinţii se dovedesc de multe ori a fi fără răbdare şi refuză să-i asculte şi ce-i mai important să-i înteleagă. Frica de a comunica poate fi în egală măsură atribuită şi tinerilor. La prima confruntare de opinii legăturile cu familia tind să se răcească şi se distantează, ca mai târziu să dea frîu liber unor emoţii şi dorinţe faţă de niste oameni mai mult sau mai putin interesaţi să valorifice frustrarea lor. Pe fondul unor astfel de probleme părinţii încetează să mai fie modelele ideale din copilărie.

Majoritatea adolescenţilor, aflaţi într-o continuă căutare a afirmării identităţii, acceptă ceea ce li se oferă, fără a analiza calitatea informaţiilor cu care sunt asaltaţi. Mass-media abuzează de vulnerabilitatea adolescenţilor, oferindu-le numai informaţiile din care pot obţine profit. Sub influenţa mas-mediei, a ofertei culturale, în opţiunile tinerilor se impun mult vedetele sportive, cântăreţii, personajele de fil me în locul modelelor tradiţionale (părinţi, profesori). Ca obiect al identificării, idealul de viaţă are o importanţă sporită în procesul formării personalităţii adolescenţilor, a convingerilor şi valorilor lor ideologice, religioase, filosofice etc., influenţând direct viaţa afectivă, conştiinţa de sine şi integrarea socială.

O experienţă socială redusă poate genera identificări cu modele inadecvate poate conduce la făurirea de idealuri inaccesibile, peste posibilităţile reale ale tânărului sau chiar la identificarea cu false idealuri, încărcate de nonvalori sau de însuşiri inacceptabile social. Adolescenţii se află în plin proces de clarificare a valorilor. Imaturitatea aprecierii, dificultatea respingerii sau acceptării anumitor valori se rezolvă însă adesea prin supunerea faţă de grupul de vârstă, loc în care anumite gesturi şi atitudini care în afară nu-şi găsesc aprobare, ajung să fie acceptate. Opinia colectivă este cea care consacră modelele. La polul opus se găsesc acei adolescenţi care au relaţii strânse cu părinţii şi adoptă valorile parentale, familia exercitând asupra tânărului o presiune pentru conformarea la valorile familiale. Fiind grupul primar cel mai coeziv şi factorul care exercită influenţele cele mai persistente asupra personalităţii, familia educă spiritul de comunicare şi cooperare, facilitează transmiterea obiceiurilor, atitudinilor şi valorilor de la părinţi la adolescenţi, ghidează din punct de vedere moral conduitele acestora. În ierarhia valorilor adolescenţilor familia îşi redobândeşte importanţa cuvenită.(vezi Anexa 3) Modelele profesionale sunt oferite de mediul social, de ”moda” referitoare la anumite profesii mai căutate în momentul acesta , ca şi de aspiraţiile familiei sau cele individuale. În general, preferinţa pentru anumite obiecte de învăţământ constituie un punct de plecare pentru alegerea profesională. Latura prospectivă a alegerii profesionale se conturează mai devreme decât cea referitoare la cunoaşterea aptitudinilor proprii şi a celor care corespund profesiunii alese. Profesiunea aleasă sau dorită îmbracă şi o conotaţie romantică. Problema orientării profesionale se pune diferit în funcţie de capacitătile intelectuale ale tânărului şi de dorinţa profilării pe un anumit domeniu de activitate. Pentru unii tineri viitorul profesional este un subiect central, clar şi în acest scop ei acordă un interes deosebit materiilor şcolare corelate cu viitoarea profesie. Un alt gen de tineri adolescenţi nu au fixată o profesie anume sau sunt influenţaţi de părinţi şi apropiaţi. Pentru ceilalti viitorul nu este proiectat în nici un fel. Mass-media , în special, contribuie la formarea de convingeri personale că justiţia nu îşi face datoria şi pentru a scăpa de urmărirea ei , trebuie să ai sprijin politic şi material , că respectul pentru celălat este fundamentat material ori susţinut prin teama/ constrângerea de orice fel şi că în societatea în care se dezvoltă şi trăiesc se pot orienta după „ sloganul” , SE POATE ŞI AŞA.

Pentru a reliefa mai bine convingerile adolescenţilor referitoare la „secretul reuşitei în viaţă” şi atitudinea lor vis-a vis de societate în general , am rugat 186 de liceeni să răspundă la câteva întrebări reunite într-un chestionar cuprinzând 23 de itemi. Chestionarul a inclus atât întrebări închise, cu răspunsuri multiple cât şi întrebări deschise ,fiind structurat în două părţi distincte( vezi Anexa1 şi Anexa 2). În prima parte a chestionarului am plecat de la asumptia comună că adolescenţa se caracterizează printr-o mare fluctuaţie şi inconstanţă a nevoilor resimţite de tânăr, prin numeroase ambivalenţe şi porniri contradictorii. Lumea în care trăim este importantă nu numai în ideea ca este spaţiul în care vieţuim, ea trebuie să exprime dorinţa noastră de a progresa şi de a urca pe scara umanităţii. Cei ce vor asigura mai departe continuitatea efortului şi a gândirii umane sunt adolescenţii de azi, adulţii de mâine. Adolescenţa, deşi este o perioada tulbure şi plină de frământări, reprezintă vârsta inteligenţei nonconformiste, a marii sincerităţi. Şi în studiul nostru se relevă faptul că motivele sunt cauzele conduitei noastre, mai exact cauzele interne ale comportamentului. Prin urmare este evidentă necesitatea studierii acestora în descoperirea cauzelor conduitei elevilor şi a motivaţiei lor pentru actul instructiv educativ. Repertoriul motivaţional al personalităţii este extrem de divers incluzând: trebuinţe, impulsuri, dorinţe, intenţii, aspiraţii, interese. Se poate vorbi de două tipuri de motivaţie care direcţionează aceste conduite: pe de o parte motivaţia extrinsecă atunci când elevul se încadrează în normele disciplinelor şcolare fără un interes direct asupra acestora, ci doar pentru a primi aprecierea din partea celorlalţi, în mod special a persoanelor cu greutate din viaţa acestuia, sau pentru obţinerea unor recompense( îndeosebi morale) sau eviatrea pedepselor. Pe de altă parte putem vorbi de o motivaţie intrinsecă, ce aparţine direct tanărului şi care are impactul cel mai puternic asupra procesului educativ-instructiv al acestuia – în acest caz învăţarea, dobândirea de noi cunoştinţe interesează în mod direct elevul. Motivarea elevilor devine astfel unul din apanajele principale ale cadrelor didactice. Ele trebuie să ştie când să încurajeze, când să aprecieze şi când să penalizeze un anumit comportament. Cadrele didactice sunt cele care joacă rolul de arbitru şi de mediator atât al procesului de instruire – educare cât şi al conflictelor care astăzi sunt din ce în ce mai frecvente în cadrul mediului educaţional. Cunoaşterea elevilor este de asemenea un element important în motivarea elevului la acţiuni de colaborare şi implicare în actul instructiv educativ. Respectul faţă de elevi este demonstrat prin atenţia pe care i-o acordă cadrulul didactic elevului. In a doua parte a chestionarului, pornind de la teoria lui McClelland, Steers şi Porter ( aprud Gordon, 1893, p97) au fost formulate un set de întrebări care să conducă la identificarea celor trei tipuri de nevoi. A fost utilizată prin urmare, această perspectivă pentru a defini motivele care stau în spatele acţiunilor liceenilor chestionaţi. ( Anexa 2) Nevoile reprezintă o reflectare a unor caracteristici personale stabile care s-au sedimentat prin interacţiunea anterioară a individului cu mediul social. Astfel, la persoanele la care nevoia de realizare primează apar o seamă de indicatori: Se preferă sarcini şi obiective cu dificultate moderată deoarece aceste oferă cele mai bune oportunităţi de a fi realizate maximal – daca sarcina ar fi prea dificilă există riscul să nu poate fi dusă la bun sfârşit; dacă este prea uşoară rezultatul ar adduce o redusă satisfacţie a succesului. Alţi indicatori ar fi: preferinţă pentru o responsabilitate personală pentru performanţă (ceea ce implică o centrare mai degrabă pe propriile abilităţi şi eforturi decât pe activitatea colegilor din echipă sau intervenţia şansei).

Conform lui Mc Clelland, persoanele respective ar trebui să primească o întărire a succesului prin acordarea de feedback fapt ce va conduce la dorinţa de a obţine performanţe mai înalte ; dezvoltarea unor modele pentru modul în care trebuie performat rolul, căutând simultan modalităţi de a-i încuraja pe cei care au performat bine ; modificarea imaginii de sine a subiecţilor astfel încât aceştia să se vizualizeze ca având nevoie de provocări şi success ; controlarea visurilor de perspectivă şi a reflecţiei indivizilor despre propria persoană în termini pozitivi. Nevoia de afiliere se caracterizează prin tendinţa persoanelor respective de a aveea ceea ce se numeşte inteligenţă socială: într-un grup acesta învaţă repede reţelele sociale şi sunt deschise în a comunica frecvent cu cei care formează respectivele reţele; de altfel datorită acestei deschideri se poate observa o anumită preferinţă în a se evita conflictele.

Raportul „Tineri in Interacţiune 2009” a fost realizat de către Cristina Lazăr, membru al echipei „Ordes”.

Leave a Reply

© Ordes.ro - Toate drepturile rezervate - Admin
made by necenzurat