Spiritul pune in
miscare materia

Poate ati observat deja ca, atunci cand va atingeati parul in timpul unei conversatii cu cea mai buna prietena a voastra, la randul ei, aceasta facea la fel?  Sau ca unele persoane isi schimbau cateodata vocea la contactul cu altele? Daca raspundeti afirmativ la aceste intrebari, aflati ca observatiile voastre nu se bazeaza pe vagi impresii. Ele ilustreaza ceea ce cercetatorii au numit „efectul cameleon” ( Chartrand si Bargh, 1999)

Acest efect se refera la imitarea automata a posturii, a manierelor, a expresiilor faciale, a rasului, a intonatiilor vocii si a altor comportamente ale persoanei cu care suntem in interactiune.

Astfel, in prezenta unui individ, comportamentul nostru expresiv se schimba pasiv si involuntar, devenind similar cu al sau. Potrivit cercetatorilor, simplul fapt de a percepe comportamentul unei alte persoane creste automat probabilitatea de a ne angaja in acelasi comportament. Este ceea ce incearca sa demonstreze seria de experimente de mai jos

Intr-un studiu recent, Chartrand si Bargh au solicitat participarea individuala a 72 de studenti la o intalnire cu un experimentator, pentru a discuta despre un set de fotografii.

In primul experiment, subiectii se aflau fie in compania unui experimentator care isi scarpina din cand in cand nasul, fie a unuia care-si hatana piciorul.

Rezultatele au aratat ca micile manii ale experimentatorului influenteaza comportamentul motor al participantilor: cei care fusesera in prezenta persoanei care isi scarpina  nasul si-au scarpinat nasul mai mult decat si-au hatanat piciorul

Atunci cand cercetatorii i-au intrebat pe subiecti daca fusesera constienti  ca s-au angajat in acele comportamente, niciunul dintre ei nu a recunoscut acest lucru.

In al doilea experiment , jumatate dinstre subiecti se aflau in compania unui experimentator care le imita subtil posturile, miscarile si stilurile, incrucisandu-si picioarele sau aranjandu-si parul de indata ce participantii efectuau aceste comportamente. Pentru cealalta jumatate , experimentatorul nu ii imita pe subiecti.

După incheierea experimentului, subiectilor li s-a cerut sa il evalueze pe experimentator: comparativ cu cei care nu  fusesera imitati, cei ale căror miscari fusesera imitate l-au estimat  pe  cercetator ca fiind mai amabil. De asemenea ei au declarat ca avusesera interactiuni mai agreabile cu experimentatorul .

Acesta demonstreaza ca imitatia influenteaza  impresiile afective: faptul de a imita o persoana creste probabilitatea de a primi in schimb afectiune.

In ultimul experiment , cercetatorii au masurat capacitatea participantilor de a  da  dovada de empatie, deci capacitatea lor de a se pune in locul altuia si de a simti ceea ce ar putea simti celalalt . apoi i-au pus in acelasi gen de situatii ca cele descrise anterior.

Rezultatele au aratat ca indivizii foarte empatici  prezentau  un „efect cameleon” mai pronuntat decat ceilalti: ei ii imitau in mai mare măsura pe celalalt, comparativ cu persoanele putin empatice. Aceste rezultate nu sunt surprinzatoare , pentru ca persoanele empatice acorda mai multa atentie celorlalti si au, in schimb, mai multi prieteni.

Intr-un alt experiment, un cercetator le povestea unor subiecti „naivi” necazurile ( fictive) care i se intamplase. El isi insotea relatarea cu expresii faciale si grimase, asa cum se fac in astfel de cazuri. Participantii care il observau au facut la fel si, cu cat chipul experimentatorului  era mai deformat de grimasa, cu atat se schimonoseau mai mult fetele subiectilor (Bavelas, Black, Lemery si Mullett, 1986)

In acelasi gen de experiment, Provine (1986) a demonstrat ca participantii au cascat mai des atunci cand experimentatorul casca decat atunci cand nu casca.

Un ultim experiment confirma ceea ce cu siguranta ati remarcat  frecvent: mamele au tendinta sa deschida gura in acelasi timp cu bebelusii lor, atunci cand ii hranesc ( O’Toole si Dublin, 1968)

Pana la urma, suntem cu totii cameleoni, imitam frecvent si natural mimicile si expresiile celorlalti, atunci cand suntem in prezenta lor.  S-ar putea deduce de aici  maxima urmatoare: „Cine se aduna ajunge sa se asemene”

Este de aftfel ceea ce sustine  cercetarea  lui Zajonc, Adelman, Murphy si Niedenthal (1987), care pune in evidenta faptul ca similitudinile mimicilor faciale ale cuplurilor casatorite de peste douazeci  si cinci de ani sunt mai importante decat cele ale tinerilor casatoriti.

Cameleonul pare sa fie mai iubit, caci imitatia este perceputa ca un omagiu si intareste legaturile . o cercetare  efectuata de Van Baaren si colaboratorii sai ( 2003) dezvaluie de altfel ca un chelner care isi imita clientii ( de exemplu, repetand după ei fiecare fraza a comenzii sau a recomandarilor lor) isi poate dubla bacsisurile in raport cu un chelner care nu utilizeaza aceasta strategie.

Imitatia este deci un fel de „lipici social”. In schimb, daca nu este sincera, ea risca sa apara ca lingusire, ca ipocrizie. Chartrand nu recomanda imitarea activa  a noului patron. Pierderea risca sa fie mai mare decat castigul.

Intr-adevar, oamenii nu prea apreciaza lingaii. Potrivit acestui autor, o abordare mai buna pentru a ne face bine vazuti ar consta in a practica un pic de compasiune.

Leave a Reply

© Ordes.ro - Toate drepturile rezervate - Admin
made by necenzurat